Sfarsitul contra a ceea ce inca este

Asa cum totul are un inceput, tot asa are si un sfarsit, iar noi invatandu-ne cu inceputul ne este greu sa simtim sfarsitul, atunci cand acel ceva inceteaza sa mai fie. Asta este firea omului, nu ne place cand ceva se termina. Motiv pentru care tot omul a facut ca o melodie sa aiba finalul de neuitat, o poveste cu un final fericit. Dar din pacate tot se termina. Si mai ales cand ceva se termina si regretam, ca sa fie si mai frumos ne amintim si de alte esecuri.
Si totusi, noi tot nu vedem esenta. Adica intr-o zi mi-a venit ideea traznita ca nu e chair asa, ca nu trebuie sa fie asa. De ce sa ne uitam noapteala tavan cand avem cerul, de ce sa cautam ceva unicat cand avem luna, de ce sa plangem cand a doua zi soarele tot rasare, de ce macar sa ne stergem zambelul de pe buze cand totul in jurul nostru este viu, de ce sa suspinam cand puteam lua o gura de aer pana ne doare pieptul.
O sa imi spuneti ca nu sunt realista, ca sunt cu capul in nori, dar tin sa va contrazic, mai realisti sunt cei care se bucura de fiecare moment decat cei care stau cu nasul in harti non stop. Nu spun sa nu ne facem treburile, sa le dam incolo de indatoriri, dar mcar pt 5 minute sa aruncam o privire pe fereastra.